O bihoreancă, prinsă la furat în județul Cluj

La data de 26 iulie a.c., polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Huedin au reținut pentru 24 de ore, o femeie în vârstă de 51 de ani, din județul Bihor, cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
 
Din verificările derulate de polițiști, s-a stabilit faptul că la data de 25 iulie a.c., în jurul orei 11.20, cea în cauză ar fi pătruns într-o locuință situată în comuna Poieni, de unde ar fi sustras suma de 7300 de lei.
 
În cursul zilei de ieri, ca urmare a activităților investigativ-operative și a informațiilor obținute, femeia a fost depistată de polițiști într-o comună din județul Bihor.
 
Astfel, femeia a fost reținută pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de azi va fi prezentată magistraților Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin, în vederea dispunerii altei măsuri preventive. Prejudiciul în cauză a fost recuperat integral.

Distribuie informația
Alte știri