O biserică din Bihor a luat foc imediat după Crăciun

Sâmbătă, 28 decembrie a.c., în jurul orei 10.00, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor a fost sesizat prin Sistemul Unic 112, cu privire la producerea unui incendiu la o biserică din localitatea Margine, comuna Abram, apelantul precizând faptul că incendiul fusese în mare parte stins de către localnici.

La fața locului s-au deplasat de urgență, echipajele Detașamentului de Pompieri Marghita, care au acționat pentru căutarea eventualelor focare ascunse și înlăturarea efectelor negative ale evenimentului.

În urma producerii incendiului, provocat cel mai probabil de un cablu electric defect sau neizolat corespunzător, au ars un prapur și o strană, iar din cauza temperaturii ridicate și a fumului dens s-au degradat iconostasul, ferestre, pictura murală și bunuri din interiorul lăcașului de cult.

Distribuie informația
Alte știri