„O cană de fericire”- şansă la viață pentru copiii de la Oncologie

Tinerii de la Rotaract Club Oradea și-au văzut joi, 8 martie, visul cu ochii: predarea către Spitalul Municipal a două aparate de decontaminare a aerului cu presiune pozitivă, care au fost achiziționate în cadrul proiectului „O cană de fericire”.

Acestea protejează sistemul imunitar, având un rol de prevenţie. Ele au fost montate în Secția de Oncologie și Hematologie Copii, iar valoarea acestor aparate este de 29.512 lei.

Pentru achiziționarea lor, membrii Cluburilor Rotaract și Interact Oradea au vândut mii de cești de ceai, vin fiert și ciocolată caldă, în schimbul unei sume modice de bani, care au fost donați, în totalitate, cauzei alese.

“Mulțumesc, pe această cale, asociației, pentru acest sprijin. Pentru noi, chiar este un sprijin, atât pentru spital, cât și pentru copilașii care vor fi internați la noi”, a spus Maria Silaghi, managerul unității spitalicești, conform crisana.ro.

Distribuie informația
Alte știri