Locuitorii vor avea parte de o nouă clădire reabilitată datorită unui contract semnat între ADR Nord-Vest și Primăria Salonta. Casa „Roth Armin”, declarată monument de arhitectură de interes local, va fi transformată într-un spațiu modern, destinat activităților culturale și recreative.
Cei aproape 18.300 de locuitori ai municipiului Salonta vor avea parte de expoziții, ateliere artistice chiar și evenimente culturale, datorită investițiilor propuse de acest proiect. Clădirea de aproape 400 de metri pătrați va fi complet accesibilă tuturor cetățenilor, de la elevi și profesori până la artiști locali sau seniorii urbei.
Casa „Roth Armin” va deveni un punct de interes major pentru întreaga comunitate, iar amplasarea acesteia în preajma Parcului Mare, a parcului Statuetelor și a Muzeului Memorial Arany János îi oferă un statut aparte pentru a fi inclusă într-un circuit turistic.
Curtea interioară va dispune de o zonă verde, ideală pentru activități de recreere, unde poate fi amenajat un cinema în aer liber. De asemenea, proiectul include măsuri de sustenabilitate, precum utilizarea iluminatului LED și izolația termică, care va contribui astfel la reducerea facturilor de energie electrică și termică. Pentru Salonta, atât pentru locuitori, cât și pentru vizitatori, acest proiect va avea un impact pozitiv pe termen lung asupra dezvoltării comunității din punct de vedere al activităților socio-culturale.
The project „Reabilitare interioară casa ROTH ARMIN, Piața Libertății nr.8, Municipiul Salonta, Județul Bihor – Cod SMIS 311797” este finanțat prin Prioritatea 7 – O regiune atractivă și respectă inițiativa New European Bauhaus pentru că îmbină principiile durabilității, rezilienței și esteticii, conform obiectivului de politică pentru O Europă mai aproape de cetățeni, iar data de finalizare este estimată pentru luna iulie 2026.