Una dintre cele mai importante companii din Parcul Industrial Oradea, Plexus, a început un amplu proces de testare-decontaminare, în rândul propriilor angajați. Asta după ce joi, 28 mai, trei persoane din fabrică au fost depistate pozitivi cu noul coronavirus, iar o alta fusese depistată pozitiv, în data de 20 mai.
Procesul de igienizare demarat se va încheia sâmbătă seara, dar redeschiderea firmei e programată doar pentru marți, 2 iunie.
„Plexus a implementat protocoalele medicale atât ale autorităților naționale cât și cele de la nivel global, cu privire la distanțarea socială, igienă și călătorii”, se arată într-un comunicat al firmei.
Compania americană ce are sediul în Parcul Industrial Eurobusiness I din Calea Borșului Oradea, produce componente electrice și are 1.900 de angajați.