O fetiţă de numai doi ani, cu grave probleme la inimă, a primit o nouă şansă la viață

O fetiţă de numai doi ani, cu grave probleme la inimă, a primit o şansă la viață. Copila ar fi avut nevoie de un transplant, dar, la vârsta ei, acest lucru ar fi fost aproape imposibil. Sansele de a găsi un donator de cord sunt foarte mici.

De aceea, medicii de la Institutului de Boli Cardiovasculare și Transplant din Târgu Mureș au hotărât să încerce să repare inima micuței. O astfel de operație nu a mai fost făcută în România, așa că au apelat la ajutorul colegilor din Germania. „Este vorba de o procedură alternativă la transplantul cardiac. Este menit de a reface o formă, a redesena ventriculul stâng că să funcționeze și să permită acestui copil să crească. Și în 80% să nu fie nevoie de transplant”, spune Horațiu Suciu, șef chirurgie cardiovasculară, pentru stiri.tvr.ro.

Două ore a durat intervenția chirurgicală, iar fetița a fost salvată. Operația reușită dă speranțe și altor părinți care au copii cu probleme cardiace. Anual, sute de micuți au nevoie de intervenții chirurgicale pe cord. În urmă cu exact 20 de ani, la Târgu Mureș se făcea primul transplant de inimă din țara noastră.

Distribuie informația și pentru prietenii tăi:
Alte știri