O nouă campanie de colectare a deșeurilor periculoase și voluminoase pe raza municipiului Oradea

Primăria Oradea reamintește că, începând de luni, 22 august, operatorul de salubrizare RER Vest va desfășura o nouă campanie de colectare a deșeurilor periculoase și voluminoase pe raza municipiului Oradea. Se va desfășura până pe 2 septembrie.

Ridicarea deșeurilor se va face pe baza unei programări la numărul de telefon 0751.306.526, iar orădenii trebuie să dea detalii despre tipul de deșeu, volumul și cantitatea acestuia. Cei interesați se vor putea programa telefonic de luni până vineri, în intervalul orar 08:30- 15:30.

‘’Specificăm că vom colecta separat deșeurile voluminoase de cele periculoase, vineri fiind ziua programată pentru colectarea deșeurilor periculoase. Astfel, dacă vor fi orădeni care vor dori să arunce atât deșeuri periculoase, cât și voluminoase, ridicările vor fi programate în zile diferite.”, a transmis RER Vest.

Orădeni au posibilitatea de a duce deșeuri voluminoase și periculoase în cele două puncte de colectare deschise în colaborare cu Primăria Oradea, situate pe străzile Thurzo Sandor și Uzinelor, în afara perioadelor în care se desfășoară campaniile de colectare ale RER VEST.

Distribuie informația
Alte știri