E în curs o nouă procedură de licitaţie pentru finalizarea lucrărilor la parcarea subterană de pe strada Independenţei, oprite de ceva vreme. Decizia a fost luată după ce primul proiect s-a dovedit cu probleme, iar noua variantă prevede o investiţie cu 50% mai mare decât cea estimată iniţial.
„Termenul limită pentru înscrierea pe SEAP în vederea participării la licitație este data de 7 august 2018, ora 15.00, când va avea loc deschiderea ofertelor. Parcarea subterană din str. Independenței va fi o construcție cu trei nivele subterane, fiind prevăzută cu 460 locuri de parcare. Conform memoriului tehnic de execuție, suprafața totală a terenului este de 4.956 mp. Noua valoare a investiției este de 28,6 milioane lei fără TVA, termenul de finalizare a lucrării fiind de un an de la data semnării contractului”, a anunţat, luni, printr-un comunicat Administraţia Domeniului Public Oradea.
Municipalitatea speră că în această toamnă vor putea fi reluate lucrările, astfel încât anul viitor această parcare să fie gata.