O nouă serie de elevi în practică la Inspectoratul de Jandarmi Județean Bihor

Foto: facebook/Jandarmeria Bihor

Începând de vinerii, 07 ianuarie până în 25 martie, un număr de 16 elevi din cadrul Şcoalilor Militare de Subofiţeri Jandarmi Drăgășani și Fălticeni, vor efectua în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bihor, stagiul de practică prevăzut în programa de învățământ.

Elevii s-au prezentat în această dimineață la sediul unității, iar după ce au participat la instructajele specifice, au fost repartizați pe subunități.

În prima etapă aceștia vor desfășura activități în cadrul structurilor de ordine și siguranță publică, iar în etapa a doua în cadrul structurilor de pază și protecție instituțională.

Pentru însușirea în mod practic a cunoștințelor teoretice învățate, pe întregul stagiu de practică, elevii vor fi îndrumați de tutorii profesionali stabiliți și vor participa alături de aceștia și de ceilalți camarazi, la misiunile specifice executate de Jandarmeria Bihor.

Distribuie informația
Alte știri