O nouă tranşă de vaccin Pfizer BioNTech soseşte luni în ţară

Comitetul de coordonare a vaccinării anunţă că, luni, va sosi în ţară o nouă tranşă de vaccin produs de compania Pfizer BioNTech, însumând 511.290 de doze.

Potrivit CNCAV, dozele vor fi livrate pe cale aeriană, iar transportul către centrele de stocare este asigurat de firma producătoare, inclusiv pe cale  terestră.

Vaccinurile sunt transportate în condiţii optime de siguranţă, în containere speciale, cu gheaţă carbonică şi folie etanşă.

Până la acest moment, ţara noastră a recepţionat 3.886.019 doze de vaccin produse de compania Pfizer, iar 3.362.997 au fost deja utilizate pentru imunizarea populaţiei.

În centrele de vaccinare se vor utiliza atât doze recepţionate de România în tranşa curentă, cât şi în tranşele anterioare, pe baza solicitărilor transmise la Centrul Naţional şi centrele regionale de depozitare, prin direcţiile de sănătate publică judeţene şi cea a municipiului Bucureşti.

În România, alocarea dozelor de vaccin se realizează conform calendarului de livrare pus la dispoziţie de firma producătoare, sens în care, săptămânal, ţara noastră primeşte tranşele de vaccin necesare imunizării populaţiei.

Distribuie informația
Alte știri