Ofertă tentantă pentru cei care vor sa cumpere o casă în Toscana rurală

Foto: Dorina Ursente

Toscana se bucură „de o frumusețe unică, cu sate care trebuie redescoperite, dar care suferă de scădere demografică”, a declarat Stefania Saccardi, vicepreședintele regional al Toscana.

În Toscana, autoritățile au ales să plătească oamenii pentru a se stabili în comunitățile aflate în dificultate.  Cu noua schemă, numită „Reședința la munte 2024”, solicitanții vor primi între 10.000 și 30.000 de euro pentru a cumpăra o casă. Casa trebuie cumpărată însă  într-un oraș de munte cu mai puțin de 5.000 de locuitori. În Toscana sunt 119 astfel de localități. În plus, contribuția financiară nu poate depăși 50 la sută din costul de achiziție și de renovare a imobilului.

Prin acest program sunt impuse condiții stricte pentru cei care pot aplica pentru acest grant.   Solicitanții trebuie să fie cetățeni italieni sau cetățeni ai unui alt stat al Uniunii Europene sau cetățeni din afara UE care dețin un permis de ședere de cel puțin 10 ani. De asemenea, ei trebuie să fie înregistrați ca rezidenți într-un oraș italian, dar să nu locuiască într-o comunitate montană (așa cum este clasificat de Institutul Național de Statistică din Italia).

Aplicațiile pot fi depuse folosind formularul online pe site-ul www.regione.toscana.it al Regiunii Toscana și trebuie depuse până în 27 iulie, ora 13.00.

Primești pe whatsapp cele mai importante știri din Oradea și Bihor.  ABONEAZĂ-TE AICI, apoi apasă butonul URMĂREȘTE în aplicație 

 

Alte știri
post-image
Stiri

𝐀𝐮𝐭𝐨𝐬𝐭𝐫𝐚𝐝𝐚 𝐓𝐫𝐚𝐧𝐬𝐢𝐥𝐯𝐚𝐧𝐢𝐚: 𝐟𝐢𝐧𝐚𝐧ț𝐚𝐫𝐞 𝐞𝐮𝐫𝐨𝐩𝐞𝐚𝐧ă 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐥𝐨𝐭𝐮𝐥 𝐂𝐡𝐢𝐫𝐢𝐛𝐢ș-𝐁𝐢𝐡𝐚𝐫𝐢𝐚 ș𝐢 𝐧𝐨𝐝𝐮𝐥 𝐫𝐮𝐭𝐢𝐞𝐫 𝐒𝐩𝐢𝐧𝐮ș

Compania Națională de Investiții Rutiere a elaborat și depus, la Autoritatea de Management din cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, cererea pentru finanțarea europeană nerambursabilă a proiectului ,,Autostrada Brașov-Târgu Mureș-Cluj-Oradea,...