O nouă via ferrata în Bihor, în Cheile Cuţilor, chei aflate la marginea localităţii Roşia

Foto: facebook/salvamont.salvaspeobihor

Agenţia de Management a Destinaţiei Bihor, Primăria Comunei Roşia , C.A.P.D.D. Bihor şi Serviciul Judetean Salvamont Salvaspeo Bihor au demarat lucrările de execuţie a unui traseu de via ferrata în Cheile Cuţilor, chei aflate la marginea localităţii Roşia.

Prin realizarea acestui traseu, părţile implicate îşi propun să contribuie la dezvoltarea şi diversificarea infrastructurii turistice, întregind zestrea de atracţii a zonei. Parcursul va avea o lungime totală de 175 de metri. Podul indian, aflat pe traseu, urmează să aibă 35 de metri lungime şi se va afla suspendat la o înălţime maximă de 30 de metri, deasupra văii Cuţilor. Pornind de la Stanul Gurguiat, traseul de aventură va trece prin hornul unei mici peşteri, fiind, în prima sa parte, accesibil chiar şi pentru cei mai tineri.

Finanţarea acestei rute este asigurată de către Agenţia de Management a Destinaţiei Bihor (materiale şi echipamentele de lucru), Primăria Roșia şi C.A.P.D.D. Bihor (o parte din manopera aferentă execuţiei traseului) şi operatori locali în turism şi pensiuni din zonă.

Proiectul traseului a fost realizat in regim de voluntariat de către Cristina Oros, arhitect şi salvator montan voluntar, in baza avizului de siguranţă montană eliberat de către Serviciul Judeţean Salvamont Salvaspeo Bihor.

Activităţile de amenajare sunt coordonate de către Rus Tudor, angajat in cadrul C.A.P.D.D. Bihor şi Consilier Tehnic Salvaspeo voluntar in cadrul Serviciului Judeţean Salvamont Salvaspeo Bihor.

Distribuie informația
Alte știri