O nouă victorie pentru handbaliștii de la CSM Oradea

Foto: CSM Oradea/Roby Boros

CSM Oradea a repurtat a 2-a victorie consecutivă în Seria A din Divizia A la handbal masculin – ediția 2023/24. Partida cu CSU Politehnica Timișoara s-a terminat cu scorul de 39-31.

Jocul s-a desfășurat sâmbătă (18.11), la Arena Antonio Alexe.

Ciprian Aungurenci a reușit 10 goluri, Viorel Boșca a punctat de 9 ori, Csongor Szasz a terminat cu 4 reușite, Marius Mlinarcsik, Deniss Kirsch, Florin George Breban au reușit câte 3 goluri, Ionuț Băban și Sebastian Sfârlea au înscris de câte 2 ori fiecare, iar Alexandru Popa, Emilian Turcu și Mihai Milu au marcat câte un gol pentru CSM Oradea. 

Următorul meci al echipei orădene contează pentru Cupa României. Acesta are loc miercuri (22.11), ora 12:00, în deplasare cu CSO Ghimbav. 

Distribuie informația
Alte știri