O parte din Bihor continuă sa fie sub cod galben de instabilitate atmosferică, până luni seară

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis un Cod galben de ploi torențiale, descărcări electrice, vânt și posibilă grindină în aproape toată țara. Avertizarea meteorologilor este valabilă pe parcursul zilei de luni, 15 august, până la ora 22:00. 

În intervalul 15.08.2022, ora 11:00 – 15.08.2022, ora 22:00 vor fi ploi înseamnate cantitativ. La munte, în Dobrogea, local în Muntenia, Transilvania, Moldova, Maramureș și nordul Olteniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și pe alocuri vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 25…40 l/mp și pe arii restrânse 50…70 l/mp.

Județele vizate sunt Maramureș, Suceava, Bistrița-Năsăud, Neamț, Harghita, Mureș, Brașov, Covasna, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Vâlcea, Gorj, Sibiu, Alba, Cluj, Bihor, Arad, Hunedoara , Bacău, Vaslui, Vrancea, Galați, Buzău, Brăila, Tulcea, Ialomița, Constanța și Călărași.

Distribuie informația
Alte știri