O profesoara de la la Facultatea de Medicină și Farmacie Oradea a fost retinuta pentru ca a luat mita de la studenti

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor au dispus în data de 09.02.2017 punerea în mișcarea a acțiunii penale față de inculpata PIRTE ADRIANA NICOLETA pentru săvârșirea a 15 infracțiuni de luare de mită, fapte prevăzute și pedepsite de art. 289 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal, constând în aceea că în exercitarea atribuțiilor funcției didactice de profesor universitar la Facultatea de Medicină și Farmacie din Oradea, în perioada mai – septembrie 2016 a primit sume cuprinse între 50 și 400 de euro precum și diverse bunuri ( parfum, bijuterii ), cu titlu de mită, de la mai mulți studenți pentru promovarea examenelor la disciplinele la care inculpata este titular al cursurilor de învățământ.

De asemenea, avându-se în vedere că în cauză există probe și indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpata a săvârșit infracțiunile descrise mai sus, prin Ordonanța din data de 09.02.2017 s-a dispus reținerea susnumitei pentru 24 de ore, măsura preventivă fiind necesară în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal și al prevenirii săvârșirii altor infracțiuni, măsura fiind proporțională cu gravitatea acuzațiilor.

În cauză, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor au beneficiat de sprijinul de specialitate al Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Bihor.

Alte știri