O școală cu tradiție ajunsă la Centenar – La mulți ani, Oltea Doamna!

Centenarul „Oltea Doamna” a culminat, în această dimineață, cu o serie de manifestări în curtea școlii, invitata specială fiind Ana Blandiana, fostă absolventă „Oltea Doamna”, promoția 1959.

Ultima zi a evenimentelor dedicate Centenarului Școlii Gimnaziale „Oltea Doamna” a debutat cu dezvelirea plăcii care marchează momentul împlinirii a 100 de ani de la înființarea primului liceu de fete românesc din Transilvania, înființat după Marea Unire. Părintele Cristian Rus, preot la Biserica Ortodoxă „Sfântul Gheorghe”, a fost cel care a ținut o slujbă de sfințire a plăcii comemorative, la acest moment a fost prezentă și Ana Blandiana, alături de reprezentanții Muzeului Orașului Oradea – Complex Cultural și conducerea școlii. Au urmat manifestările în curtea instituției de învățământ, acolo unde s-a amenajat o scenă. Primele discursuri au aparținut celor două doamne director, Florina Muscă și Liliana Bocoi. „Suntem mândri de tot ce a realizat generația anterioară de profesori, cărora le mulțumim. Avem menirea de a continua acest parcurs al devenirii noastre, de a fi buni în ceea ce facem, de a ne forma frumos, în armonie, colaborare, de a face față în continuare provocărilor impuse de noua generație, pentru că, da, „Oltea Doamna” nu se teme de provocări. Dragi elevi, să fiți mândri că sunteți elevi ai școlii. Să fiți mândri de dascălii voștri. Să fiți mândri că faceți parte din generația 100”, a declarat Florina Muscă, directoarea Școlii Gimnaziale „Oltea Doamna”. A urmat discursul directoarei adjuncte, dr. Lialiana Bocoi: „Școala Gimnazială „Oltea Doamna” înseamnă pentru foștii absolvenți bazele formării profesionale, pentru actualii elevi reprezintă temelia a ceea ce veți deveni, iar pentru dascăli care au fost, înseamnă zeci de ani petrecuți în școală. Însă, pentru noi, cadrele didactice de azi, înseamnă o mare responsabilitate. Să ducem mai departe tradiția acestei școli”, a adăugat Liliana Bocoi.

A mai luat cuvântul din partea Inspectoratului Școlar Județean Bihor, Danilea Sopotă. În continuarea manifestărilor, elevii au pus în scenă un moment artistic inspirat din poezia „Arpagic”, scrisă de Ana Blandiana, în care aceasta îl parodia, în anii comunismului, pe Nicolae Ceaușescu. Prezența la acest Centenar a Anei Blandiana a fost salutată cu mult entuziasm de cei 1.015 elevi. „Îmi amintesc că școala noastră, care se numea atunci Școala nr. 2, avea un fel de nume secret, care îl știa toată lumea din oraș, „Oltea Doamna”. Nu am visat niciodată că voi vorbi peste atâțea ani în fața atâtor elevi frumoși. Ce înseamnă că am reușit în viață? Înainte de a spune că am luat nu știu ce premii, vă spun că înseamnă faptul că în biblioteca școlii mele, unde am petrecut enorm de mult timp, se găsesc toate aceste cărți ale mele. Știu că mulți dintre voi citiți, asta pentru că și voi știți că ai atâtea vieți, câte cărți citeși. La mulți ani, Oltea Doamna!”, a încheiat Ana Blandiana.

Evenimentul aniversar a fost un prilej pentru a fi lansat imnul școlii, cântat de Larisa Oneț, a fost prezentat filmul documentar al unității de învățământ, respectiv au fost prezentate gândurile foștilor absolvenți. Prima parte a manifestărilor s-au încheiat cu o petrecere pe cinste, la care nu a lipsit tortul Centenar „Oltea Doamna”. De la ora 15.00, manifestările vor continua la Filarmonica de Stat din Oradea.
Cristina Liana Pușcaș, absolvent Școala Gimnazială „Oltea Doamna”

Distribuie informația
Alte știri