Opera Naţională Bucureşti va difuza spectacole online în fiecare luni şi joi

Opera Naţională Bucureşti va difuza spectacole online, în fiecare zi de luni şi joi a săptămânii, anunţă instituţia.

Joi, 26 martie, de la ora 18.30 va fi difuzată premiera spectacolului de balet „Frumoasa din Pădurea Adormită”, de Piotr Ilici Ceaikovski, eveniment din 12 mai 2018.

Distribuţia spectacolului de balet „Frumoasa din Pădurea Adormită”, de Piotr Ilici Ceaikovski, dirijor – Ciprian Teodoraşcu, este: Prinţesa Aurora – Cristina Dijmaru, Prinţul Désiré – Ovidiu Matei Iancu, Zâna Liliac – Rin Okuno, Zâna Carabosse – Mezei Mihai, Rege – Antonel Oprescu, Regina – Monica Petrică, Catalabutte – Vicenţiu Popescu, Asistent Catalabutte – Mircea Ioniţă, Zâna Candorii – Marina Gaspar, Zâna Făinii – Ada Gonzalez, Zâna Firimiturilor – Julia Baro, Zâna Canarului – Remi Tomioka, Zâna Vigorii – Kana Yamaguchi, Patru prinţi – Bogdan Cănilă, Valentin Stoica, Sergiu Dan, Virgil Ciocoiu, Doi vânători solo – Egoitz Segura şi Marco Corcella, Prinţesa Florina – Lorena Negrea, Pasărea Albastră – Bogdan Cănilă, Patru pietre preţioase – Remi Tomioka, Egoitz Segura, Stefano Nappo, Federico Ginetti, Pisica albă – Julia Baro, Motanul Încălţat – Sergiu Dan, Scufiţa Roşie – Marina Gaspar, Lupul – Marco Corcella. Cu participarea Orchestrei, Corului şi Ansamblului de Balet al Operei Naţionale Bucureşti.

Săptămânal, Opera Naţională Bucureşti va transmite online două dintre cele mai îndrăgite spectacole din repertoriul instituţiei. Înregistrările vor fi redate în fiecare zi de luni şi joi, începând cu ora 18.30, pe pagina oficială de Facebook a instituţiei, cât şi în link-ul www.operanb.ro/operaonline, fiind accesibile publicului pe durata difuzării spectacolului.

Distribuie informația
Alte știri