Municipiul Oradea a intrat de sâmbătă, ora 0, în scenariul roşu, având o incidenţă de 3,36 de cazuri la 1.000 de locuitori, restricţiile specifice scenariului roşu urmând să fie aplicate şi în opt localităţi bihorene.
Potrivit datelor transmise de Prefectura Bihor, cele nouă localităţi bihorene cu incidenţa peste 3 cazuri la mia de locuitori sunt: Sălacea (8,47), Valea lui Mihai (8,12 ), Curtuişeni (5,59), Sântandrei (4,51), Şimian (4,31 ), Buduslău (3,87), Cetariu (3,72), Oradea (3,36) şi Mădăras (3,18). Alte 24 de localităţi sunt în scenariul galben, având o incidenţă cuprinsă între 1,5 şi 3.
„Numărul localităţilor cu incidenţă între 1,5 – 3 cazuri la 1.000 de locuitori a crescut cu 7 localităţi, de la 17 localităţi în data de 15 martie, la 24 de localităţi la data de astăzi”, transmite Prefectura Bihor.
Cele mai importante măsuri de sănătate publică care se aplică în localităţile unde incidenţa este mai mare decât 3 cazuri la 1.000 de locuitori sunt: se suspendă activitatea cu publicul a restaurantelor şi cafenelelor în interior, dar este permisă funcţionarea teraselor şi livrarea la domiciliu; este suspendată activitatea cu publicul a operatorilor licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc, cu excepţia achiziţiei biletelor loto şi a lozurilor; sunt suspendate activităţile cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte.