Oradea are multi dascali de top. Unul dintre ei poate lua…Nobelul pentru educatie

Mirela Gabriela Tanc a fost nominalizată la Global Teacher Prize, competiţia mondială pentru profesori care celebrează succesul cadrelor didactice în întreaga lume.

Preda limba si literatura romana la Scoala Gimnaziala “Oltea Doamna” din Oradea, dar apeleaza mereu la metode noi, menite a-i ajuta pe elevi să caute, să găsească singuri sau în grup cunoştinţele pe care urmează să şi le însuşească si pe care apoi să le prelucreze.
Mirela Gabriela Tanc considera ca scoala din ziua de azi ar trebui să-i înveţe pe tineri în primul rând să facă faţă schimbărilor rapide şi cum să se adapteze.

Principiile după care dascalul oradean se conduce sunt: «Dacă vrei cu adevărat, POȚI!», «Un om informat e un om puternic, un om care poate ajunge mai departe decât ceilalți și care e mai greu de manipulat», «Toate cunoștințele și abilitățile noastre nu ar fi nimic, fără a le pune în aplicare».

poza bihon

Distribuie informația
Alte știri