Oradea, campioana generozității! A 13-a acțiune de prelevare din 2023 la Spitalul Clinic Județean de Urgență

La Spital Clinic Județean de Urgență Bihor au avut loc două intervenții de prelevare organe și țesuturi în 3 zile, fiind cea de-a 13-a acțiune de prelevare desfășurată anul acesta la spitalul orădean.

Echipa ATI şi de coordonare transplant a spitalului: Dr.Tudorel Florian Sabău, Dr.Ştefan Pataki – KDP, As.Petru Cotrău – coordonator transplant, Dr. Anca Chitac, Dr. Oana Popa, Dr. Dan Angelescu, As. Otto Gergely, As. Pataki Emese, As. Hodosan Viviana, As. Popovici Mihaela, As. Ciorba Florica, au făcut dovada profesionalismului şi responsabilităţii, astfel încât gestul familiilor să nu fi fost în zadar.

Generozitatea unor familii cu suflet mare şi efortul colectiv al echipelor medicale fac posibil ca viaţa să triumfe dincolo de moarte. Alţi 8 români au primit astfel o nouă şansă la viaţă!

Alți pacienți aflați pe listele de așteptare, a căror viață depinde de un transplant de ficat, rinichi sau cornee, au fost salvați datorită oamenilor care înţeleg că donarea de organe este un gest suprem, fără alt beneficiu în afară de gândul că, undeva, un om pe care nu îl cunosc prinde puteri şi trăieşte! Transplantul însemană VIAŢĂ!

„Respect și Recunoștință tuturor echipelor medicale implicate, care fac posibilă salvarea celor pentru care transplantul reprezintă ultima şansă la viaţă.

Mulțumim încă o dată familiilor donatorilor şi echipelor de medici şi asistenţi care înţeleg că donarea de organe este un gest suprem de altruism, bunătate şi iubire faţă de semeni și care fac posibilă salvarea celor pentru care transplantul reprezintă singura şansă la viaţă! e mesajul de pa pagina de socializare a ANT.

Distribuie informația
Alte știri