Oradea este vicecampioană naţională şi la proba de field

Un nou titlu naţional întregeşte palmaresul clubului orădean de tir cu arcul Redpoint. La recent încheiatul Campionat Naţional de field, desfăşurat la Cluj, cadetul Alin Mureşan a obţinut medalia de argint şi titlul de vicecampion naţional la categoria sa de vîrstă.

Competitia a adunat la start aproape 80 de arcaşi din toată ţara. Pe un parcurs de 12 ţinte, jumătate dintre ele amplasate la distanţe cunoscute, iar cealaltă jumătate la distanţe necunoscute, s-au întrecut sportivi de la diviziile de compound, barebow, olimpic şi bowhunting.

Cu sprijinul Consiliului Judeţean Bihor, Rivolto Cons, Vitrerom, Darer şi SCT Felix, C.S. Redpoint Oradea a obţinut un titlu de vicecampion naţional şi o medalie de argint la juniori, prin Alin Mureşan. Sportivul orădean a reuşit o performanţă foarte bună, având în vedere că el concurează la proba de target, field-ul fiind o noutate pentru el.

Distribuie informația
Alte știri