Oradea, gazda primei Olimpiade naţionale de dezbateri pentru juniori (clasele VII-VIII)

Foto: pixabay.com

Prima ediţie a Olimpiadei naţionale de dezbateri pentru juniori (clasele VII-VIII) are loc, în perioada 23 – 26 mai, la Oradea, cu participarea a 46 de echipaje din toată ţara, a anunţat joi, într-un comunicat, Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Bihor.

Competiţia, organizată de Ministerul Educaţiei prin IŞJ Bihor, reuneşte la prima ediţie cele 46 de echipaje constituite din câte trei elevi, din care un echipaj, de la Colegiul Naţional „Onisifor Ghibu” Oradea, reprezintă judeţul Bihor. Această etapă naţională a olimpiadei este găzduită de Colegiul Naţional „Emanuil Gojdu” Oradea, iar participanţii sunt cazaţi la liceul Teologic Penticostal „Betel” Oradea şi Colegiul Economic „Partenie Cosma” Oradea.

Dezbaterile din cadrul Olimpiadei se desfăşoară pe parcursul a trei zile, conform formatului World Schools adaptat, fiind un tip de dezbatere academică (numită şi educaţională sau formală) în care se abordează o temă din două perspective diametral opuse. Tema dezbaterii reprezintă în primul rând un pretext pentru exersarea abilităţilor de comunicare în spaţiul public, de gândire critică şi de argumentare logică.

La o dezbatere participă două echipe alcătuite din câte trei membri, dintre care una trebuie să susţină şi cealaltă trebuie să nege/combată tema pusă în discuţie (moţiunea). Aceste două echipe sunt denumite „echipa afirmatoare” sau „Guvern”, respectiv „echipa negatoare” sau „Opoziţie”.

„Abordarea de tip pro/contra dezvoltă participanţilor capacitatea de analiză a problemelor controversate şi ajută la obţinerea unor imagini nedistorsionate de prejudecăţi. Echipele au posibilitatea de a interacţiona prin schimburi de întrebări sau prin intervenţii punctuale,” se arată în comunicat.

Festivitatea de premiere va avea loc în data de 26 mai, ora 10.30 la Filarmonica de Stat din Oradea.

Având în vedere particularitatea olimpiadei, pe lângă dezbaterile din cadrul competiţiei, elevii vor avea parte şi de un program cultural în Municipiul Oradea prin intermediul Primăriei Municipiului Oradea şi APTOR Visit Oradea.

Competiţia se desfăşoară cu sprijinul financiar al Guvernului României, prin Ministerul Educaţiei, precum şi al partenerilor din Oradea: Primăria Municipiului Oradea care asigură un pachet turistic pentru toţi participanţii, Consiliul Judeţean Bihor, Sindicatul Liber din Învăţământ Bihor, Universitatea din Oradea, Oradea Transport Local, Visit Oradea, Filarmonica de Stat Oradea, Muzeul Ţării Crişurilor Oradea, Biblioteca Judeţeană „Gheorghe Şincai” Oradea, European Drinks S.A., Colegiul Naţional „Emanuil Gojdu” Oradea, Asociaţia de Părinţi „Emanuil Gojdu” Oradea, Palatul Copiilor Oradea, Liceul Teologic Penticostal „Betel” Oradea, Delonghi.

Distribuie informația
Alte știri