Cotidianul La Stampa invită turiştii, într-un articol semnat de Andrea Battaglini, să viziteze România, descriind oraşele Timişoara şi Oradea, cu o arhitectură specială în Stilul Art Nouveau.
Dacă Timişoara a fost numită Mica Veneţie de pe canalul Bega, de altfel într-o vreme o vivace arie portuară astăzi dezafectată, puţin mai la nord, Oradea este cunoscută drept Micul Paris de pe râul Crişul Repede.
Ea îşi datorează numele spectaculoaselor edificii de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul celui următor, cu stilul lor Secession. Pe atunci tolerantă şi cosmopolită prin poziţia strategică la încrucişarea drumurilor comerciale între Est şi Vest, a sprijinit o arhitectură nouă, bogat decorată cu stucaturi, majolică şi fier forjat, cu adevărat scenografică.
Artizanii ei provin de la Şcoala Politehnică din Budapesta şi au fost influenţaţi fie de stilul romantic unguresc al lui Odon Lechner (Komor Marcell, Dezso Jakab, Sztarill Ferenc), fie de geometrismul unghiular al şcolii vieneze (fraţii Vago, Valer Mende), fie de aşa numitul “Coup de fouet” al curbelor ondulate cu clară origine franţuzească.
La Oradea se găsesc multe accente stilistice originale, în relaţie cu direcţii artistice eterogene. Şi tocmai această diversitate face Oradea unică între oraşele dezvoltate în timpul Belle Epoque. Până la izbucnirea Primului Război Mondial, ea a fost un parc de joacă pentru arhitecţi importanţi şi locuitorii ei bogaţi.
Astăzi există aici 77 de edificii inserate pe lista Comisiei Naţionale pentru Monumente Istorice. Printre acestea, cele mai scenografice sunt cele 26 marcate de stilul Secessionului austriac, cum ar fi complexul Black Hawk, Casa Adorjan I şi II, Casa Poynar, hotelurile Astoria şi Transilvania, Palatele Ullman, Stern, Moskovits şi Apollo. „Toate, edificii imediat recognoscibile graţie curbelor şi liniilor ondulate care se dezvoltă în ritmul de plinuri şi goluri, sincopate ca într-o pentagramă muzicală”.
