Oradea va avea încă două centre de vaccinare. Unul va fi de tipul „drive-through”

Foto: Profimedia

Oradea va avea încă două centre de vaccinare în perioada imediat următoare. Unul dintre aceste centre va fi de tipul „drive-through” și va funcționa în parcarea de la Era din fața Mobexpert, din data de 5 mai, iar cel de-al doilea va fi organizat în containere pe platoul din Centrul Civic, în parcarea din fața Catedralei Ortodoxe, din 10 mai.

În Oradea, până în 28 aprilie, erau vaccinate un număr de 70.810 persoane, adică 38,05% din populația eligibilă a primit una dintre doze. Dintre acestea 27.693, adică 14,66%, au fost imunizate cu ambele doze de vaccin.

Numărul total de persoane eligibile pentru vaccinare este de 186.091 de persoane.

Cifrele nu sunt cele mai bune, motiv pentru care acum o săptămână, Primăria Oradea a solicitat Guvernului și CNCAV aprobarea unui număr de 10 fluxuri de vaccinare cu Pfizer în municipiu, care au fost și aprobate.

„Pe lângă aceste măsuri, începând de miercuri, am demarat, prin intermediul echipelor mobile, vaccinarea în Parcul Industrial 1 și la firmele cu un număr mai mare de 100 de doritori care vor să se imunizeze. Ieri s-au vaccinat 220 de persoane în Parcul Industrial 1 și 123 la compania Celestica. Doresc să mulțumesc companiei Nidec pentru că a acceptat să găzduiască echipa mobilă pentru toate companiile din Parcul Industrial 1”, a declarat primarul Florin Birta.

Acesta a făcut, de asemenea, un apel către medicii de familie și asistente pentru a susține operaționalizarea acestor centre. Toții vor fi plătiți conform prevederilor legale, astfel: 90 de lei brut – un medic, 50 de lei brut – o asistentă și 25 de lei brut – un registrator.

„Orice asistentă, medic sau registrator care dorește să ne ajute este rugat să ne transmită disponibilitatea pe adresa de e-mail resurse.umane@oradea.ro”, a mai spus edilul.

Primăria Oradea dorește ca și angații din HORECA să fie vaccinați. În acest sens, între 10 și 14 mai, aceștia au posibilitatea să se imunizeze, echipele mobile fiind prezente într-un spațiu pus la dispoziție de Hotelul Hilton. Cei care doresc să se înscrie pot să trimită un e-mail la office@visitoradea.ro.

Distribuie informația
Alte știri