Oradea va deveni din ianuarie 2020 centru de formare a dispecerilor din sistemul 112

Foto: arhiva

Şeful UPU/SMURD Bihor, dr. Hadrian Borcea, a anunţat, miercuri, că Oradea va deveni din ianuarie 2020 centru de formare a dispecerilor din sistemul 112.

Programul de pregătire a dispecerilor este o nouă activitate care îi transformă pe toţi cei care lucrează în dispecerat în dispeceri unici. Adică pompierul va putea prelua şi apeluri pentru urgenţe medicale, medicii vor prelua şi apeluri pentru incendii şamd, în ideea este de a crea un tip de dispecer unic pentru a putea dispecera tot ce înseamnă cazuistică.

„Se creează, practic, o nouă meserie, cea de dispecer. Şi cursul este de mai lungă durată. Vestea bună e că Oradea va deveni centru de formare pentru această meserie, alături de Bucureşti şi Târgu Mureş, care sunt deja centre de formare pentru meseria de dispecer. Probabil, din luna ianuarie 2020, Iaşi şi Oradea vor deveni centre regionale de pregătire a dispecerilor,” a mai declarat Borcea.

Distribuie informația și pentru prietenii tăi:
Alte știri