Orădean, reținut după ce a fost depistat în trafic conducând cu permisul suspendat, și posibil drogat

politia droguri

Joi, 23 noiembrie a.c., în urma administrării probatoriului, polițiștii Serviciului Rutier Bihor au dispus reținerea, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor față de un bărbat de 30 de ani, din municipiul Oradea, județul Bihor, bănuit de comiterea infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care se afla sub influența unor substanțe psihoactive și conducerea unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.

La data de 23 noiembrie a.c., la ora 16.50, pe strada Louis Pasteur din municipiul Oradea, acesta a fost depistat în trafic, de polițiștii Biroului Rutier Oradea, în timp ce conducea un autoturism, având supendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

De asemenea, în urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

Polițiștii Serviciului Rutier Bihor continuă cercetările în cauză, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.

Distribuie informația
Alte știri