Orădeanca Briana Magdaş, câştigătoarea primei ediţii a Concursului Naţional de Interpretare Vocală „Ilie Micu”

Foto: arhiva/crisana.ro

Briana Andreea Magdaş, elevă de la Şcoala de Arte „Francisc Hubic” din Oradea a câştigat premiul întâi la prima ediţie a Concursului Naţional de Interpretare Vocală „Ilie Micu” din Sibiu, secţiunea muzică uşoară, fiind invitată de organizatori să susţină un recital la ediţia de anul viitor

Concursul a avut loc marţi seara, la Cercul Militar din Sibiu.

„Mulţumesc frumos pentru premiu, pentru că m-aţi ascultat. Mulţumesc frumos organizatorilor şi juraţilor. A fost o experienţă minunată şi abia aştept să mă întorc la anul’, a declarat Briana Andreea Magdaş,

Alina Vintilă, directorul festivalului şi al Şcolii Populare de Arte şi Meserii „Ilie Micu” din Sibiu, a apreciat că a fost un concurs în care s-au întrecut „voci de excepţie, care au impresionat”.

Concursul Naţional de Interpretare Vocală „Ilie Micu” de la Sibiu continuă miercuri, 24 mai,cu Concursul de Muzică Populară. După concurs vor susţine recitaluri: Mariana Anghel, Luminiţa Dejan, Anca Branea, Aurora şi Săndel Mihai, Adrian Neamţu şi Traian Stoiţă.

Miercuri, 24 mai, la Cercul Militar din Sibiu mai are loc şi o expoziţie de Artă Tradiţională.

Distribuie informația
Alte știri