Oradenii pot petrece noaptea dintre ani, în aer liber, in Piata Unirii

Municipalitatea pregăteşte Revelionul 2016/2017 în atmosfera de vis a Târgului din Piața Unirii, unde participanţii se vor putea bucura atât de decoruri, cât şi de focurile de artificii şi de produsele culinare specifice de sărbători.

La ora 22.00, pe scena amenajată în Piața Unirii va intra DJ Balory, care va mixa muzică până la miezul nopții.

În ceea ce priveşte jocurile de artificii, Primăria Oradea promite în acest an efecte noi, într-un spectacol piro-muzical ce va dura 10 minute, focurile fiind înălțate către cer atât de pe malul Crișului Repede cât și, în premieră, de pe Turnul Primăriei Oradea.

În data de 31 decembrie, Târgul de Crăciun va fi deschis până la ora 18.00 (patinoarul, caruselul și zona de suveniruri) iar zona de baruri și food până la miezul nopții.

Primăria Municipiului Oradea vă urează un An Nou Fericit!

Distribuie informația
Alte știri