Orionidele 2022, cea mai spectaculoasă ploaie de stele de toamnă

Foto: unistellaroptics.com

În perioada 2 octombrie și 7 noiembrie 2022 se produce așa numitul fenomen Orionidele. Maximul ploii de meteori va fi atins, însă, între 20 și 22 octombrie, atunci când se vor vedea aproximativ 10 stele căzătoare pe oră. Cel mai bine Orionidele se pot observa după miezul nopții.

Pentru a vedea Orionidele nu este nevoie să purtați ochelari cu filtre speciale. Trebuie doar să fiți afară, să vă așezați confortabil pe o pătură și să priviți cerul. Specialiștii recomandă să vă aflați în afara orașului sau într-o pădure, pentru că în acele zone, cerul se vede mai clar.

Orionidele este un fenomen anual care se produce în momentul în care Pământul trece prin marginea exterioară a norului de particule din coada cometei Halley.

Prima dată, cometa Halley a fost văzută pe cer în 1059 î.e.n, iar de atunci există mențiuni periodice ale prezenței sale pe cer. Este cea mai faimoasă cometă care poate fi observată la fiecare 75-76 de ani. A fost numită după astronomul Edmond Halley, care a descoperit-o în 1682.

Sursa: astro-urseanu.ro

Distribuie informația
Alte știri