“Orizont-ul” lui Marian Crişan,  o radiografie dramatică a societăţii româneşti de azi. Video interviu

Bihorenii care au fost sâmbătă seara la premiera filmului au savurat instantanele din film,  mai ales că se face referire la oraşele Beiuş şi Salonta, se vorbeşte mult în dialectul nostru, ardelenesc, iar muzică populară a fost interpretată de o formaţie din Tulca.
 
Cunoscutul regizor bihorean, Marian Crişan, s-a aflat, sâmbătă seara, la Oradea alături de bihorenii săi dragi care au onorat invitaţia la premiera de gală a celui mai nou film, lungmetrajul „Orizont”, un thriller ardelenes.
 
Marian Crişan, salontan de origini, s-a inspirat în realizarea noului său film din nuvela lui Ioan Slavici, „Moara cu Noroc”, a cărei poveste de desfăşoară în vecinătatea Bihorului, mai exact a zonei Salonta, Ineu. De această dată, acţiunea filmului „Orizont” se plasează într-un peisaj de vis, în Munţii Apuseni, acolo unde Lucian (Andras Hathazi) şi Andra (Rodica Lazar), personajele principale, preiau în administrare o pensiune. La scurt timp, un altfel de Lică Sămădăul, Zoltan Kovacs (Bogdan Zsolt), capul mafiei pădurilor, cel care care controlează „patru creste de pădure” îşi face apariţia la pensiune şi strică liniştiea relaţiei dintre Lucian şi Andra. Povestea celor trei se desfăşoară pe fundalul unor realităţi româneşti actuale, furtul ilegal de pădure. Drama se croşetează în jurul lui Lucian care este prins în lanţul conştiinţei sale şi încercarea de a supravieţui singur, izolat în munţi, încercuit de tot ce înseamnă afaceri ilegale cu lemnul din pădure. Însă momentul care va declanşa eliberarea sa de Zoli are cu totul şi cu totul o altă motivaţie  …..
 
La finalul filmului, Marian Crişan a petrecut câteva minute altărui de bihoreni, răspunzând întrebărilor invitaţilor săi din sală. “Moara cu Noroc mi-a plăcut de când am citit-o prima oară, în liceu. În urmă cu trei ani, am regăsit cartea acasă la Salonta, am recitit-o şi a fost ca un exerciţiu pentru mine să aduc în prezent acţiunea. De altfel, scenariul l-am rescris de foarte multe ori. Pensiunea “Orizont” se află în staţiunea Muntele Băişori, undeva la 80 de kilometri de Turda. Toată zona asta a reprezentat fundalul acţiunii noastre”, a declarat Marian Crişan.
 
 

În această săptămână puteţi viziona, în Oradea, filmul “Orizont” după următorul program:

Cinema Palace: Vineri, Duminică-Marţi: 19:15 22:40,
Sâmbătă : 18:00 22:45
Miercuri-Joi: 22:40

Cortina Digiplex: Vineri Luni-Marţi: 20:30 22:40,
Sâmbătă: 10:55 19:30 20:30 22:40,
Duminică: 10:55 20:30 22:40,
Miercuri: 10:55 22:40,
Joi: 22:40.

Distribuie informația
Alte știri