OTL: Incident violent pe linia 14. Comunicat

Astăzi, în jurul orei 14:00, un autobuz marca Mercedes, care circula pe linia 14 deplasându-se pe str. Independenţei spre str. T.Vladimirescu, pe banda 1, a fost şicanat în trafic de un autoturism care circula paralel, pe banda 2.

La semafoarele de la intersecţia străzilor B-dul Decebal cu T.Vladimirescu, ocupantul din dreapta al autoturismului a coborât şi a aruncat cu un corp contondent înspre şoferul autobuzului, spărgând geamul lateral de la cabina acestuia. Conducătorul auto, a reuşit, înainte ca autoturismul să plece de la faţa locului, să facă poze.

A fost solicitată intervenţia echipajelor de poliţie.

Actele de agresiune soldate cu pagube, materiale sau umane, nu sunt soluţia în caz de “neînţelegeri” în trafic. Din fericire, în acest caz, conducătorul auto n-a avut de suferit. Din păcate însă, ne confruntăm cu al doilea act de vandalism asupra bunurilor societăţii, la mai puţin de două săptămâni, când un alt autobuz a fost vandalizat.

Distribuie informația
Alte știri