Panoramă deosebită dar și aventură în adâncuri, într-o zonă situată foarte aproape de Oradea

Observatorul de lângă craterul din Betfia a atras numeroși orădeni dar și turiști în această vară. A fost construit de Primăria Sânmartin pe fonduri europene, prin proiectul RO-HU, finalizat fiind în primăvara lui 2022. Are aproape 14 metri înălțime şi trei platforme de vizitare, iar accesul se face pe o alee special amenajată, care urcă aproximativ 280 de metri. Scara în formă circulară are lăţimea treptelor de 1,2 metri şi este înconjurată de o balustradă din tablă presată.

Foto: Daniela Stoica

De pe platforma observatorului se dezvăluie o panoramă cu Oradea şi Băile Felix, fiind un punct de atracţie atât pentru pentru orădeni cât şi pentru turiştii veniţi în staţiune.

La câteva sute de metri de observator, un alt obiectiv turistic atrage vizitatori: Avenul sau Huda Bradii, cunoscută de localnici drept Craterul de la Betfia, care îi poartă in adâncuri. Peștera are o adâncime de 86 metri, intrarea principală fiind formată dintr-un puț de 54 metri adâncime cu un diametru între 5 și 8 metri, impresionând nu doar prin adâncime, ci și prin frumoasa arcadă ce întâmpină vizitatorii.

Foto: ghidlocal.ro
Distribuie informația
Alte știri