Pe 9 martie, când se pomenesc Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Ortodox al Oradiei, a săvârșit o slujbă de parastas închinată martirilor din închisorile comuniste. Evenimentul a avut loc, ca de fiecare dată, la Biserica „Sfânta Treime” din Parcul Traian, gazdă fiind părintele paroh Emilian Susan.
La eveniment au fost prezenți preoți, foști deținuți politic, urmași ai deținuților politic, istorici și studenți. După oficierea slujbei de pomenire, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Ortodox al Oradiei a vorbit celor prezenți despre ce a însemnat sacrificiul foștilor deținuți politic anticomuniști: „Slujba de pomenire făcută după rânduiala Bisericii noastre strămoșești, ai căror fii și fiice au fost și luptătorii pentru libertatea poporului nostru, este foarte frumoasă și bogată, plină de adâncimi duhovnicești și de speranță. Speranța că sacrificiul lor nu a fost în zadar și că ei, urmând cohortelor Martirilor Bisericii de la începuturi și până la sfârșitul veacurilor, au tot dreptul să primească de la Cel Care S-a jertfit pentru păcatele noastre, Hristos Domnul, cununile dreptății și ale sfințeniei”.
De asemenea, istoricul Cristina Liana Pușcaș, președintele Asociației Cei 40 de Mucenici, a mulțumit Preasfințitului Părinte Sofronie pentru faptul că este, de fiecare, alături de foștii deținuți politic și familiile lor, pomenindu-i prin rugăciuni pe acești martiri ai neamului care au luptat pentru liberate și credință. În semn de prețuire, Cristina Liana Pușcaș a oferit Episcopului Oradiei cea mai nouă carte a sa „101 chipuri ale suferinței în Bihorul carceral comunist”, apărută la Editura Ratio et Revelatio.
Odată cu încheierea slujbei, cei prezenți au depus o coroană de flori la monumentul ridicat în cinstea foștilor deținuți politic din România, amenajată în Parcul Traian.
Antonia Alexandra SZABO, Jurnalism, An II