Iluminatul public este funcțional în Parcul Industrial Tileagd, iar lucrările rutiere sunt și ele în grafic. Trotuarele sunt asfaltate în proporție de 90%, fundația drumului este realizată în totalitate, iar continuarea lucrărilor la suprastructura rutieră, acum finalizată în proporție de 45%, este programată săptămâna viitoare, când se va realiza drumul cu betoane asfaltice. Lucrările rutiere se desfășoară pe o suprafață de drum de 7500 metri patrați.
„Suntem cu gradul de realizare la un procent de 70%, iar în următoarele 2 luni ne vom apropia de închiderea șantierelor. Ne ținem de cuvânt și vom preda finalizat Parcul Industrial Tileagd. În următorii 3-5 ani sperăm ca acel parc industrial să fie atribuit unor operatori economici care vor aduce atât o creștere economică cât și venituri la bugetul local al Primăriei Tileagd, dar cel mai important este că vor aduce locuri de muncă mai aproape de cei care navetează din acea zonă”, a precizat Traian Bodea, vicepreședintele Consiliului Județean Bihor.
Parcul Industrial Tileagd este situat la o distanță de 25 de kilometri de Oradea și 38 de kilometri de Vama Borș, cu acces direct la Drumul European 60. Amplasamentul are o suprafață de 9,3 hectare, iar titlul de parc industrial a fost obținut prin ordinul ministrului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice numărul 3246/20.12.2016.