Parlamentul European dezbate situaţia tezaurului naţional al României sechestrat de Rusia

Foto; europarl.europa.eu

Comisia Europeană va susţine joi o declaraţie în faţa eurodeputaţilor pe tema restituirii tezaurului românesc, însuşit ilegal de Rusia în timpul Primului Război Mondial. Declaraţia Comisiei va fi urmată de o dezbatere, după care va fi supusă la vot o rezoluţie conexă, conform agendei sesiunii plenare a Parlamentului European, reunit la Strasbourg.

Tezaurul României a fost trimis la Moscova în iarna lui 1916 și vara lui 1917, în contextul în care două treimi din țară erau sub ocupație militară, iar autoritățile, inclusiv Banca Națională, se refugiaseră la Iași.

Guvernul român și reprezentanții BNR au semnat cu reprezentantul Imperiului Rus o convenție în care s-au precizat condițiile primului transport la Moscova. Potrivit documentului, valorile românești se aflau „sub garanția guvernului rus în ceea ce privește securitatea transportului, securitatea depozitului, ca și întoarcerea în România”.

Acest prim transport a avut loc în decembrie 1916 și a inclus 1.738 de casete cu Tezaurul Băncii Naționale a României și două casete cu bijuteriile Reginei Maria.

Valoarea totală a bunurilor transportate la Moscova în iulie 1917 a fost de 7,5 miliarde lei.

După instalarea la putere a regimului comunist, Rusia a sechestrat tezaurul şi a refuzat înapoierea acestuia. O mare parte din valori a rămas nerestituită până în ziua de astăzi, precizează PE pe site-ul său, în prezentarea acestui punct de pe ordinea de zi a sesiunii plenare.

Distribuie informația
Alte știri