Patru persoane au fost rănite în urma unui accident rutier produs între Remetea și Petreasa

Marți, 09 iunie a.c., în jurul orei 15.00, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Crişana” al judeţului Bihor a fost sesizat, prin Sistemul Unic 112,  cu privire la producerea unui accident rutier,  pe DJ764, între localitățile Remetea și Petreasa, eveniment în care au fost implicate patru persoane aflate într-un autoturism.

Pentru salvarea victimelor, inspectoratul a mobilizat de urgenţă, două echipaje de pompieri militari din cadrul Secției Beiuș, care au intervenit cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă cu modul de descarcerare şi cu ambulanţa de tip B2 a subunității, echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea şi două echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean.

 Ajunse la locul producerii accidentului, echipajele au acordat îngrijirile care se impuneau, ocupanților autovehiculului, cei trei adulți și minora în vârstă de 6 ani, fiind transportați, în cod galben medical (cu diferite traumatisme și fracturi), la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean Oradea.

OFIŢER INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

Maior, CAMELIA ROŞCA

Distribuie informația
Alte știri