Pentru a nu repeta greșelile trecutului, „Marșul Memoriei”, a marcat deportarea evreilor orădeni, în lagărele naziste

Peste 100 de elevi de la Colegiul Național Aurel Lazăr, Liceul Penticostal Betel și Școala Gimnazială Nicolae Bălcescu au participat azi la Marșul Memoriei alături de membri ai Comunității Evreiești și orădeni pentru a aminti de soarta evreilor deportați din Bihor și din Oradea și omorâți în Holocaust, precum și de efectele urii și discriminării asupra oricărei societăți. Marșul a început cu un scurt moment comemorativ în Sinagoga Ortodoxă și la Memorialul Evreilor Deportați.

Paul Spitzer, secretarul Comunității Evreilor din Oradea, fiul unuia dintre puținii supraviețuitori orădeni ai Holocaustului, le-a tradus copiilor pe limba lor, cifrele învățate la școală. Un milion dintre cei șase milioane de evrei omorâți în lagărele de exterminare au fost copii, adică de patru ori și ceva populația Oradiei. Copii de diferite vârste, unii ca cei din băncile Sinagogii Ortodoxe.

Din Oradea au fost deportați circa 33.000 de evrei, adică o treime din populația orașului de atunci. S-au întors circa 2700 înapoi. Unul dintre ei a fost tatăl meu. Dar dintre cei 2.700, sub 350 au fost femei. Datoria noastră este să nu uităm acești oameni și nici ceea ce a dus la moartea lor.” Robert Schor, directorul Centrului Comunitar Evreiesc, le-a explicat adolescenților că necunoașterea istoriei și uitarea trecutului, duce la riscul de a repeta greșelile trecutului. „Dacă vreți o viață bună, trăiți în pace cu vecinii voștri evrei, romi, maghiari. Never again este acum.” Robert Rezmueves de la Comunitatea Evreilor i-a îndemnat pe elevi la iubire și le-a amintit că ura duce la război și moarte. El le-a amintit elevilor că multe dintre clădirile secession din zona centrală a Oradiei, pe care le admiră și pozează, au fost ridicate sau locuite de evrei, la cumpăna dintre secole.

După ce elevii au depus o pietricică în jurul Memorialului Evreilor Deportați, au plecat în marș spre Parcul Nicolae Bălcescu, unde se află și monumentul Evei Heymann, adolescenta din Oradea care a scris un jurnal la fel ca Anne Frank și a murit în lagărul de la Auschwitz. Emilia Tezsler, președinta Asociației Tikva, care a ridicat monumentul Evei Heymann, le-a spus elevilor că tragedia evreilor orădeni nu trebuie uitată, dar viața acelor oameni nu s-a redus la tragedie. „Ei au trăit aici, au lucrat aici, au iubit aici, s-au certat aici, au construit aici. … În 2-3 săptămâni a dispărut fiecare al treilea om din Oradea. Orașul a fost ras la propriu de evrei. Printre cei deportați s-au aflat mama mea, bunica mea, doi dintre frații mei. Doar mama a supraviețuit.” În fața monumentului elevii au citit gânduri din jurnalul Evei Heymann, care era de vârsta lor sau propriile gânduri legate de discriminare etnică și de război.

Marșul Memoriei a fost organizat de Muzeul Țării Crișurilor în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor, Primăria Oradea, Comunitatea Evreilor din Oradea, Jandarmeria Bihor și școlile orădene. O echipă de Jandarmi a însoțit adolescenții pe tot traseul. Marșul s-a încheiat în Parcul Nicolae Bălcescu, pentru că de acolo a plecat în 23 mai 1944 primul tren cu evrei deportați din Bihor, trimiși în lagărele Auschwitz – Birkenau.

Daniela Stoica

Distribuie informația
Alte știri