Percheziții DNA Oradea la Servicul de Permise și Înmatriculări Bihor

În cursul după amiezii de azi, 7 decembrie 2023, au avut loc descinderi ale procurorilor DNA Oradea, cu sprijinul ofițerilor DGA, care au efectuat percheziții, ridicări de documente și imagini la sediul Serviciul Permise de Conducere și Înmatriculări Bihor. Activitățile au vizat existența unor suspiciuni de săvârșire a unor infracțiuni în legătură cu serviciul de către anumiți funcționari, a transmis, joi , Instituția Prefectului Județului Bihor, printr-un comunicat de presă.

Serviciul Permise de Conducere și Înmatriculări Bihor este o structură a Ministerului de Afaceri Interne, dublu subordonat. Direcția Generală Permise și Înmatriculări organizează și controlează metodologic activitatea, elaborează normele și procedurile de lucru, gestionează activitatea de pregătire a resurselor umane și răspunde de punerea în aplicare a reglementărilor legale în domeniul permiselor și înmatriculărilor. Instituția Prefectului organizează activitatea curentă, asigurând elementele de logistică precum: spațiul de funcționare, dotările și programul de lucru.

Din momentul în care mi s-a solicitat suportul și mi-au fost semnalate inadvertențe în activitatea serviciului, am asigurat tot sprijinul pentru ca ancheta să se poată desfășura eficient, iar cei responsabili să fie sancționați conform legii. Apreciez eforturile celor de la Direcția Generală Anticorupție pentru a identifica neregulile din cadrul acestui serviciu. Prioritatea mea în acest moment este să asigurăm funcționalitatea serviciului în cât mai bune condiții posibil. Cetățenii trebuie deserviți în continuare și atenția mea se îndreaptă spre a rezolva prompt această situație” a declarat prefectul Dumitru Țiplea.

Orice detalii legate de desfășurarea anchetei pot fi furnizate exclusiv de către organele competente, respectiv DNA Oradea, se arată în comunicat.

Distribuie informația
Alte știri