Percheziţii în Maramureş, Arad, Timiş şi Bihor la traficanţi de migranţi

Poliţişti de la Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate, sub coordonarea procurorilor DIICOT, au efectuat 18 percheziţii domiciliare în judeţele Maramureş, Arad, Timiş şi Bihor, pentru destructurarea unei grupări infracţionale specializate în trafic de migranţi. La final au fost reţinute nouă persoane, iar o alta este cercetată sub control judiciar.

Potrivit DIICOT, membrii acestei grupări sunt acuzaţi că au recrutat, adăpostit, transferat şi transportat ilegal sute de migranţi solicitanţi de azil sau aflaţi ilegal pe teritoriul României spre frontiera româno-ungară, iar ulterior i-ar fi transportat spre Austria, Germania sau Italia, ascunşi în mijloace de transport marfă de mare capacitate, conform agerpres.ro.

Procurorii mai susţin că gruparea era sprijinită de poliţişti de la PTF Nădlac, care permiteau trecerea frauduloasă a frontierei cu Ungaria a autovehiculelor/ TIR-urilor, în interiorul cărora se aflau migranţi ce doreau să ajungă ilegal în spaţiul Schengen.

Pentru destructurarea grupului infracţional organizat s-a constituit o echipă comună de anchetă între autorităţile judiciare din România, Austria şi Slovenia, activităţile fiind coordonate în cadrul unui centru de comandă realizat la nivelul Eurojust, cu sprijinul Europol.

Foto: rtv.net

Distribuie informația
Alte știri