Percheziţii într-un dosar privind afaceri ilegale cu lemn. Bihorul nu e ocolit

Zeci de percheziții au avut loc miercuri dimineață, în mai multe județe, printre care și Bihorul într-un caz privind afaceri ilegale cu lemn, inclusiv prin deturnarea unor licitaţii. Anchetatorii spun că prejudiciul depășește 25 de milioane de euro.

Perchezițiile au loc la direcţii silvice şi gărzi forestiere din mai multe județe, precum și la sediul din București al celui mai mare exportator de lemn din România, compania Holzindustrie Schweighofer. Din cercetări a reieșit că, persoane din conducerea societăţii comerciale vizate, începând cu anul 2011 şi până în prezent, ar fi coordonat activitatea de achiziţii de lemn rotund de răşinoase provenit din tăieri ilegale și deturnarea licitațiilor publice, de la foarte mulți furnizori, din majoritatea zonelor împădurite ale Românei.

Aceste materiale lemnoase livrate de furnizori ar fi provenit, în majoritatea cazurilor, din tăieri ilegale spun cei de la stiri.tvr.ro. Activitățile sunt realizate cu sprijinul de specialitate al Brigazii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei din cadrul I.G.J.R.”

Foto: news.ro

Distribuie informația
Alte știri