Performanţa în uroginecologie, transmisă viitorilor specialişti

Foto: agerpres.ro

Conferinţa Internaţională de Uroginecologie, organizată, în al zecelea an, de profesorul universitar dr. Gheorghe Bumbu, a avut loc săptămâna trecută, la Oradea şi Băile Felix.

Cei 210 studenţi, rezidenţi, medici specialişti şi medici primari din toată ţara au participat la 11 operaţii explicate în direct, la prezentări medicale şi mese rotunde pe teme din domeniul uroginecologiei, această supraspecializare înfiinţată de reputatul specialist Gheorghe Bumbu, potrivit agerpres.ro.

Deschiderea oficială a conferinţei a avut loc vineri, la amiază, la Hotelul Internaţional din Băile Felix, în prezenţa cursanţilor şi a lectorilor invitaţi din ţară şi din străinătate. Gazda tradiţională a evenimentului a fost dr. Gheorghe Bumbu, fondatorul şi preşedintele Asociaţiei de Uroginecologie din România, precum şi coordonatorul naţional al atestatului de uroginecologie.

Printre specialiştii de peste hotare s-au aflat Maurizio Bologna, Italia, care a reprezentat Asociaţia de Uroginecologie din Italia (înfrăţită cu asociaţia omoloagă română), Bernhard Liedl, din Germania, Deliu Victor Matei, român stabilit în Italia, Martha Orsolya, din Ungaria şi alţii.

Cursanţii au avut ocazia să îşi îmbunătăţească cunoştinţele privind tehnica şi procedeele chirurgicale în afecţiunile uroginecologice urmărind marţi şi miercuri, dar mai cu seamă joi şi vineri, din secţia de urologie a Spitalului clinic judeţean, şapte operaţii chirurgicale, explicate, în direct, de echipe coordonate de profesorul Bumbu, în cazul unor paciente suferinde de prolaps urogenital şi incontinenţă urinară de efort. Printr-un sistem audio-video performant, operaţiile au fost transmise live în sălile conferinţei de la Hotelul Internaţional.

Potrivit dr. Mihai Berechet, organizator al conferinţei, scopul evenimentului este de a disemina experienţa de top a specialiştilor şi de a le oferi medicilor posibilitatea să se specializeze în cadrul atestatului de studii complementare pentru supraspecializarea uroginecologie. În fiecare an, la clinica de urologie din Oradea sunt pregătiţi pentru acest atestat 16 medici, în două serii de câte opt, alături de Oradea mai existând doar două asemenea centre la Bucureşti şi Tg. Mureş.

Secţia de urologie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea a beneficiat, timp de cinci ani, de o modernizare la cele mai înalte standarde europene, finalizată în anul 2017. Principala sală de operaţii dispune de un sistem audio-video, care le permite medicilor să transmită live intervenţiile şi să se consulte cu specialişti din toată lumea chiar în timpul acestora.

Acest bloc operator modern şi specialiştii de aici permit, potrivit medicului Mihai Berechet, efectuarea tuturor tipurilor de intervenţie în uroginecologie. Se pot realiza operaţii minim invazive prin laparoscopie 3D, litotriţia extracorporeală (ESWL) (spargerea calculilor renali şi ureterali fără incizie, cu unde sonore), toate tipurile de endoscopie înaltă şi joasă şi desigur, toate tipurile de intervenţii chirurgicale deschise. În secţia de urologie lucrează şapte medici specialişti şi medici primari.

Distribuie informația și pentru prietenii tăi:
Alte știri