Pericol de inundații. VEZI zonele aflate sub cod galben

Hidrologii au emis, luni seară, un cod galben de inundaţii pe râuri din judeţele Sălaj, Bihor, Satu Mare, Cluj şi Maramureş, valabil până marţi dimineaţă la ora 09:00.

Potrivit hidrologilor, sunt vizate bazinele hidrografice: Crasna bazin superior şi afluenţii din bazinul mijlociu (judeţele Sălaj şi Satu Mare), afluenţii mici ai Someşului aferenţi sectorului aval spaţiului hidrografic (SH) Dej – amonte SH Satu Mare, Someşul Mic – râurile mici din bazinul mijlociu şi inferior (judeţele Cluj, Sălaj, Maramureş şi Satu Mare), Barcău – bazin superior, Crişul Repede – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Sălaj, Bihor şi Cluj).

Distribuie informația
Alte știri