Pesta porcina in Bihor. Cifrele actualizate ale dezastrului

Numărul focarelor de pestă porcină africană confirmate pe teritoriul României a ajuns la 725, acestea fiind active în 10 judeţe din nord-vestul şi sud-estul ţării, respectiv în 156 de localităţi, a anunţat Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor.

În zona de nord-vest a României, boala evoluează în trei judeţe, Satu-Mare, Sălaj şi Bihor, prezenţa virusului fiind confirmată în 14 localităţi. Au fost ucişi 1.382 de porci domestici şi au fost afectaţi 14 porci mistreţi.

In judeţul Bihor, in acest moment exista 28 de focare în gospodăriile populaţiei şi un caz la mistreţ

Reprezentanţii ANSVSA susţin că evoluţia bolii este în permanenţă monitorizată prin examene clinice şi de laborator, iar zilnic se analizează situaţia existentă, se aplică măsuri şi se întreprind acţiuni în funcţie de circumstanţe.

Autoritatea solicită sprijinul şi înţelegerea cetăţenilor pentru respectarea acestor măsuri, având în vedere gravitatea bolii şi consecinţele economice grave generate de apariţia ei.

Orice suspiciune de boală trebuie anunţată imediat medicului veterinar sau DSVSA judeţeană. Toate animalele suspecte trebuie sacrificate şi neutralizate, iar proprietarii vor fi despăgubiţi de către stat, în condiţiile prevăzute de legislaţie, potrivit sursei citate.

Potrivit autorităţilor veterinare, pesta porcină africană nu afectează şi nu se transmite la oameni, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire, însă există un impact la nivel social şi din punct de vedere economic.

Distribuie informația
Alte știri