Peste 1.200 de conducători auto, testați pentru alcool sau droguri de polițiștii din Bihor, la sfârșit de săptămână

În perioada 17 – 19 mai a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au desfășurat ample acțiuni în sistem integrat, pentru prevenirea și combaterea unor situații de risc, a faptelor comise cu violență sau pe fondul conducerii sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive. De asemenea, acțiunile polițiștilor bihoreni au vizat și combaterea conducerii autovehiculelor pe drumurile publice cu viteză excesivă sau neadaptată la condițiile de drum.

Acțiunile polițiștilor bihoreni au vizat menținerea unui climat de ordine și siguranță publică în rândul comunității locale, prin desfășurarea de acțiuni specifice, punctuale, cu efective mărite, atât pe raza municipiului Oradea, cât și pe raza județului Bihor.

Astfel, la sfârșit de săptămână au fost desfășurate 20 acțiuni preventiv – reactive, în sistem integrat și au fost efectuate 15 filtre, în acțiuni fiind implicați 373 de polițiști de la structurile de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, arme, explozivi și substanțe periculoase, transporturi și luptătorii de la acțiuni speciale, 182 de jandarmi, dar și polițiști de frontieră și reprezentați ai altor structuri de aplicare a legii.

În cadrul acțiunilor, au fost legitimate 1.722 de persoane. De asemenea, au fost efectuate 1.244 de testări pentru depistarea consumului de alcool sau droguri.

În urma acțiunilor și controalelor desfășurate, polițiștii din Bihor au aplicat, în total, 443 de sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare de 292.949 de lei.

Totodată, au fost constatate 26 de infracțiuni, dintre care 7 la regimul circulației rutiere,  8 la Legea nr.143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri și 11 infracțiuni de altă natură.

Din totalul sancțiunilor, 328 au fost aplicate pentru nerespectarea regimului circulației rutiere pe drumurile publice. Dintre acestea, 227 au fost pentru depășirea limitelor legale de viteză, 32 de sancțiuni au fost pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranță, 8 sancțiuni au fost pentru conducere sub influența alcoolului, au fost sancționate 4 depășiri neregulamentare, iar 57 de sancțiuni au fost pentru alte abateri.

Totodată, poliţiştii bihoreni au reţinut 26 de permise de conducere, dintre care 14 pentru depășirea limitelor legale de viteză și 8 pentru conducere sub influența alcoolului și 18 certificate de înmatriculare.

Distribuie informația
Alte știri