Peste 100 de locuri de parcare de domiciliu noi în Rogerius

Continuând seria lucrărilor de regenerare urbană în cartierul Rogerius din Oradea, municipalitatea a finalizat lucrările de amenajare a unor noi locuri de parcare în zona străzilor Spartacus, Aleea Sulfinei și intersecția străzilor Mehedinți/Cosminului.

În această zonă au fost amenajate 110 de locuri de parcare de domiciliu noi, fiind realizate și alei de acces.

Astfel, la intersecția străzilor Mehedinți și Cosminului au fost amenajate 29 de locuri de parcare, pe Aleea Sulfinei 39 de locuri, iar după ce în toamna anului trecut au fost demolate garajele aflate pe domeniul public, pe strada Spartacus au fost amenajate acum încă 42 de locuri de parcare.

Reamintim că, în această primăvară, în zona străzilor Aleea Rogerius, Aleea Sulfinei, Călugăreni și Spartacus administrația locală a amenajat alte 150 de locuri de parcare de domiciliu.

Aceste locuri de parcare pot fi utilizate de către locuitorii din zonă, inclusiv cei care au deținut garaje aici. Lucrările au fost efectuate în baza acordului cadru pentru execuția lucrărilor de întreținere și reparații, amenajări străzi, poduri și trafic rutier în municipiul Oradea, de către Drumuri Orășenești.

Distribuie informația
Alte știri