Peste 12.000 de amenzi, date după controale la persoane şi operatori economici vizând respectarea măsurilor de protecţie sanitară

Foto: rtv.net

Angajaţii Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Sănătăţii, Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, împreună cu autorităţile locale au verificat, în perioada 3-10 iulie, 30.038 operatori economici şi 119.805 persoane privind respectarea măsurilor de protecţie sanitară, au anunţat, sâmbătă, reprezentanţii MAI. 

Astfel, au fost aplicate 12.199 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 4.483.896 de lei, dintre care: – 633 de sancţiuni contravenţionale operatorilor economici pentru organizarea de activităţi în spaţiul public sau privat închis pentru care au fost instituite interdicţii şi restricţii, în valoare de 189.050 de lei;- 260 de sancţiuni contravenţionale persoanelor fizice pentru participarea la activităţi în spaţiul public sau privat închis pentru care au fost instituite interdicţii şi restricţii, în valoare de 55.350 de lei;- 6.644 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 890.672 de lei, pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală;- 893 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 244.400 de lei, pentru nerespectarea modului de amenajare a teraselor privind distanţarea fizică şi locul prevăzut la mese.  

De asemenea, în cadrul acţiunilor desfăşurate au fost aplicate 2.707 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 925.376 de lei, pentru încălcarea unor norme de convieţuire socială, conform Legii nr. 61/1991.  

La activităţi au participat zilnic, în medie, 4.970 de poliţişti, 1.920 de jandarmi, 500 de poliţişti de frontieră, 200 de cadre ISU, 1.520 de poliţişti locali, 71 de reprezentanţi ai ANSVSA, 39 de inspectori ai ANPC, 110 reprezentanţi ai structurilor Ministerului Sănătăţii, 54 de angajaţi ai Ministerului Muncii, 14 oficiali din cadrul Ministerului Transportului şi 11 reprezentanţi ai autorităţilor publice locale. Acţiunile pentru protejarea sănătăţii cetăţenilor vor continua şi în perioada următoare. 

Distribuie informația
Alte știri