Peste 1200 candidaţi vor susţine miercuri examenul de titularizare în Bihor

Foto: arhiva

Un număr de 1.211 de candidaţi vor susţine examenul de titularizare în Bihor, în cele patru centre amenajate pe raza judetului. În şcolile din Bihor sunt disponibile 55 de posturi titularizabile precum si 1.166 de posturi pe perioadă determinată sau incomplete.

Examenul este programat să aibă loc miercuri, 17 iulie, începând cu ora 8:00 si se va desfăşura pe durata a patru ore. Afişarea rezultatelor iniţiale pentru examenul de titularizare 2019 va avea loc pe 23 iulie. Apoi, timp de două zile, mai exact în perioada 23-24 iulie, va avea loc înregistrarea contestaţiilor la inspectoratele şcolare şi transmiterea acestora la centrele de evaluare. Între 24-29 iulie, va avea loc soluţionarea contestaţiilor, urmând ca pe 30 iulie să fie afişate rezultatele finale.

Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 7 atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială la clasă în profilul postului. Pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 5 atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială în profilul postului.

Distribuie informația
Alte știri