Peste 133.000 de absolvenţi de liceu, aşteptaţi la Examenul Maturităţii. 3717 sunt din Bihor

Foto: arhiva

Examenul naţional de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2021, începe luni cu proba scrisă la Limba şi literatura română. Marţi, 29 iunie, se va desfăşura proba obligatorie a profilului, iar miercuri, 30 iunie, va avea loc proba la alegere a profilului şi a specializării. Ultima probă scrisă, proba la Limba şi literatura maternă, este programată joi, 1 iulie.

Examenul este organizat în 802 centre, dintre care 21 în Bihor

Afişarea primelor rezultate, în centrele de examen şi pe site-ul bacalaureat.edu.ro, este prevăzută pentru data de 5 iulie (până la ora 12:00).

Contestaţiile pot fi depuse/transmise în aceeaşi zi, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice. În această situaţie, candidaţii completează, semnează şi depun/transmit prin mijloace electronice şi o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere. Pentru candidaţii minori, declaraţia-tip este semnată şi de către părinţii/reprezentanţii legali ai acestora.

Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 9 iulie.

Nota minimă de promovare, pentru fiecare probă, este 5 (cinci), iar media finală pentru promovarea examenului este cel puțin 6 (șase).

Distribuie informația
Alte știri