Peste 140 de șoferi, sancționați în ultimele 48 de ore, pe drumurile din Bihor. Majoritatea pentru exces de viteză

foto : arhiva

În perioada 23 – 24 ianuarie a.c., poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au continuat acţiunile pe şoselele bihorene, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, pentru combatereaconducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influența băuturilor alcoolice sau a drogurilor, a conducerii cu viteză excesivă sau neadaptată, a depășirilor neregulamentare și, în general, a cauzelor generatoare de accidente rutiere.

Ca urmare a abaterilor constatate în trafic pe șoselele bihorene, în ultimele 48 de ore, au fost aplicate 141 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 69.795 de lei. Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice,polițiștii au reținut nouă permise de conducere și cinci certificate de înmatriculare.

Din totalul sancțiunilor aplicate, 99 au fost pentru depășirea limitelor legale de viteză, 20 pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranță, trei sancțiuni au fost pentru conducere sub influența alcoolului, două pentru neacordarea priorității de trecere vehiculelor, au fost sancționate trei opriri neregulamentare, două sancțiuni au fost pentru lipsa ITP, iar 12 sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulației rutiere.

Distribuie informația
Alte știri