Peste 15 tone de deşeuri de mobilă și electrocasnice, oprite la PTF Borș II

În data de 18.05.2023, polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borș II au efectuat, pe sensul de intrare în țară, controlul specific pentru un automarfar condus de un cetățean român. Șoferul transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, deșeuri constând în mobilă și electrocasnice, de la o societate comercială din Germania pentru o firmă din România.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transportului în cauză, polițiștii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanților Comisariatului Județean Bihor din cadrul Gărzii Naționale de Mediu.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că automarfarul era încărcat cu 15.000 kg de deșeuri constând în mobilă și electrocasnice, pentru care șoferul nu a prezentat documentația necesară prevăzută de lege pentru importul acestor produse.

În consecinţă, autorităţile de control nu au permis accesul pe teritoriul României pentru mijlocul de transport în cauză, deşeurile fiind returnate societăţii expeditoare.

Distribuie informația
Alte știri